„Yes, we can !”

andrei Stil de Viata

Inceputul postarii de astazi este in fapt o continuare a celei de ieri. Va supuneam ieri spre vizionare o melodie a celor de la Def Leppard cerandu-va sa identificati ceva atipic referitor la sunetul tobelor in contextul intregii orchestratii a melodiei. Ideea era practic simpla si vizionarea videoclipului facea ca raspunsul sa fie unul facil pentru oricine ar fi fost dispus sa acorde un dram de atentie “concursului” : tobele suna demential, extraordinar, impecabil, desi tobosarul celor de la Def Leppard, Rick Allen, are o singura mana ! Doream astfel sa va atrag atentia ca se poate. Cu un plus de efort ce-i drept, fortand putin limitele vointei, putem sa realizam toate lucrurile pe care ni le propunem. Si ca noi, cei care macar din punct de vedere fizic suntem in deplinatatea potentialului, chiar nu avem motive sa ne declaram nemultumiti si revoltati ca unele lucruri nu ne ies tocmai din prima. 
Genul acesta de exemple ale unor oameni care au tot dreptul din lume sa invoce un destin mai putin favorabil, un horoscop scris la betie de niste ursitoare confuze, ar trebui sa ne motiveze suplimentar. Si eu si un vecin aflat in scaun cu rotile ne putem propune ca in dimineata zilei ce urmeaza sa mergem pe faleza Cazinoului pentru a ne bucura de spectacolul nasterii soarelui din mare. Si eu si el vom ajunge la timp pentru asta. Diferenta este ca el ar trebui sa se trezeasca ceva mai devreme iar efortul depus este cu certitudine altul. Biletul lui la spectacol este un pic mai scump. Ok, n-o mai lungesc. S-a inteles ideea.
La „concursul” de ieri am primit si trei raspunsuri care au intuit cam ce aveam in cap cand am postat :
Calea spre succes :
Camelia (Nu vorbi, scrie !) :
Si, fara alte cuvinte – ca nu mai am :evil:, ca de fiecare data ( ca mi-e si teama ca unii dintre voi ar putea banui ca-i dau raspunsurile pe e-mail sau ca exista vreun soi de intelegere secreta intre noi ), Andreotti (Cu capul in nori …) :
Se cuvine insa sa-i amintesc si pe cei care au incercat un raspuns chiar daca acesta nu a atins sfera cu care inconjurasem eu ideea. Si imi asum vina de a nu fi comunicat transparent si pe deplin inteligibil. Multumesc deci Anei (Amalgam de ganduri), plapandei si tremuratoarei Trezire divina, micutei fiice a marii (Apa trece iubirile raman), Cuvantei, si Bursucelului noctambul (mie sa-mi spui cine-i acel „Cineva” ca am o problema sa ma pup cu barbati ).
Acum.

Continuand intr-un acelasi registru motivational. Cei care-si mai arunca din cand in cand ochii pe blogul asta stiu ca nu agreez conceptul de dezvoltare personala, alta decat cea care are la baza efortul propriu, autodidact. Nu cred in cursurile, seminariile, mesele rotunde, dezbaterile, prelegerile si alte alea care incearca sa-ti vanda retete universal valabile ale succesului social si formarii si devenirii tale ca fiinta bipeda cu mansarda mobilata corespunzator. De multe ori, sfant drept la debitat fantasme fara acoperire-n realitate !, persoanele care tin astfel de cursuri au aceeasi aparitie scenica pe care-o are si un agent de vanzari trimis sa vanda caciuli din blana de vulpe polara beduinilor din desert : ponositi, rupti in fund, tinand in mana niste foi pe care cu o seara inainte feliasera parizer, dar mimand entuziasmul, reusita, optimismul. De multe ori temele puse in discutie au aceeasi relevanta pe care-o are si o frectie la piciorul de lemn al unui pirat care atac
a de la bordul unui lighean cu smaltul sarit, un pet gol de „Timisoreana” in apele inamolite ale lacului Techirghiol. Asa ca nu cred in ei si nu cred in afirmatiile lor. Fiindca suntem unici si irepetabili. Fiindca binele meu poate coincide doar accidental si pentru o perioada determinata de timp cu binele altuia iar raul meu este diferit si cicatricile mele au alta forma si sunt altfel dispuse pe suflet decat in cazul altora. De aceea nici postarea de ieri si nici cea de astazi nu contin valori pe care sa fi decis premeditat sa le imprastii ca pe un elixir al tineretii fara batraneti si zambetului far’ de rictus. Sunt lucruri pe care am simtit nevoia sa mi le spun mie, pe unele sa mi le reamintesc, in incercarea de a-mi corecta anumite atitudini negativiste si nepotrivite. Stiu ca pot mai mult si stiu ca pot mai bine. Doar ca uitasem asta.
Gata, ajunge. Mi-am tinut lectia, maine-mi dau teza si-mi pun nota ! La final : ati vazut cu totii pe youtube si nu numai filmulete cu accidente, cazaturi, nereusite in unele demersuri un pic mai traznite cu tenta haioasa. O serie de astfel de incercari insa, repetate si exersate, reusesc. Dar fiindca suntem mai degraba dispusi sa radem de esecurile altora decat sa le aplaudam reusitele, promovarea celor dintai este mai intensa si devin virale. Vorba lu’ nea Obama insa : „Yes, we can !” :

You May Also Like..

Less is more

Sinziana Balosin Grupa 41A                                      Despre arhitectura minimala   Curentul minimalist  isi face din nou aparitia, dupa aproape 80 […]

Florarie Online in Bucuresti – Gama diversificata de flori

Cu siguranta fiecare dintre noi ne dorim sa facem surprize celor dragi, astfel ca din cand in cand sau la […]

Speranta

Pana la urma Craciunul il purtam in inima. Nu-i nici in sarmale ori toba, nici in friptura sau vin, nici […]