O schimbare in cariera este bine venita

andrei Uncategorized

Probabil ca multi dintre noi simtim nevoia de a schimba locul de munca, insa putini facem ceva in aceasta privinta. Mai mult, conform unui studiu, romanii se afla pe ultimul loc al Uniunii Europene in randul celor care isi schimba jobul, principalele motive invocate fiind comoditatea, conditiile bune de la locul de munca actual sau relatiile bune cu colegii. Aceste detalii pot fi interpretate ca fiind de bun augur intrucat se pare ca multi romani sunt foarte multumiti de mediul in care isi defasoara activitatea, dar, pe de alta parte, multi se tem de schimbari si nu sunt deschisi catre ceva nou.

In schimb, cei care sunt in cautarea unor noi locuri de munca au, in ziua de azi, cele mai bune conditii in acest sens, motiv pentru care oricand pot face o modificare in acest sens. Platforma Retaillium este una in care sunt publicate cele mai noi joburi si aduce mai aproape angajatorii de potentialii angajati. Astfel, indiferent de partea baricadei pe care te afli, cu siguranta, vei avea numai de castigat de fiecare data cand accesezi site-ul. In plus, aici sunt publicate doar anunturi din domeniul retailului, astfel ca iti va fi mai usor sa fii la curent doar cu ceea ce te intereseaza.

Flexibilitate

Cu siguranta oricine se confrunta cu diferite situatii in care si-ar fi dorit sa nu aiba un loc de munca cu un program standard de 8 ore, de la ora 9 pana la 17. Astfel, atunci cand lucrezi in retail, de multe ori te vei putea bucura de un program mult mai flexibil, care sa iti aduca acea libertate de care ai nevoie. Acesta este unul dintre putinele domenii care permite angajatilor sa vina mai devreme la lucru sau sa plece mai tarziu, in functie de nevoile unei anumite zile, asa ca acum vei avea posibilitatea de a pune la punct toate lucrurile importante din viata ta, fie ca ai de platit o factura, de obtinut un document la vreo institutie publica sau de luat copiii de la scoala.

Urmareste-ti pasiunea

In plus, aceasta este o ocazie ideala de a te implica in proiecte care te pasioneaza si in care sa poti dezvolta o cariera de succes, care sa te satisfaca. Fie ca este vorba despre un hobby, fie de o adevarata pasiune, este bine cunoscut faptul ca cei mai multumiti angajati sunt cei care nu simt ca muncesc atunci cand merg la serviciu si cand fac totul din pasiune.

Completeaza profilul rapid

Asadar, daca este in cautarea unor locuri de munca, completeaza-ti in decurs de numai cateva minute profilul la Retaillium, iar dupa ce ajunge la 100% vei fi contactat de toate firmele care te intereseaza in vederea obtinerii unui interviu.

 

You May Also Like..

As vrea sa fac mai multa publicitate online

Pentru ca in ziua de azi in online reusesc sa se remarce doar cei mai buni, este de la sine […]

Sesiune cinefila – (Porn)Art

Nastrusnica de Adinuta a venit cu o noua provocare care mi-a dat putin de gandit si anume sa scriu despre […]

Nu stiu de care lumanari trebuie sa cumpar pentru un botez

Orice parinte cunoaste faptul ca este dificil sa se organizeze un botez pentru ca sunt o multime de detalii care […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *